M-am surprins scriind cu picurii de ploaie de pe geamul aburind, numele celor dragi, sperand sa-i simt mai aproape. Ascult zumzetul monoton al ploii ce cade incet si ma surprind intinzand mana spre perdeaua de diamante marunte. Raceala acestora imi da fiori pe sira spinarii.

Stiu ca este acelasi fior pe care l-am simtit si acum cateva zile. Este raceala si frigul m-a cuprins cu totul, nelasandu-ma sa ma pot incalzi. Inceputurile sunt intotdeauna cele mai dificile, iar cand esti strain intr-o tara alta decat a ta, inceputul il vezi percepi uneori ca pe un sfarsit.

Hmm!!! Mama, la prima ei plecare mi-a spus cu zambetul pe buze, dar cu o durere in ochi: “Lasa mami, primele trei luni vor fi mai grele, apoi va fi si mai greu!”. Şi cata dreptate avea!

Intr-adevar, este foarte greu pana iti gasesti un scop si realizezi ca esti util la ceva. Pana reusesti sa cunosti lumea si apoi sa-i faci prieteni. Cateodata nu este de ajuns sa ai doar familia aproape.

Eu ma consider totusi una dintre norocosi, pentru ca am langa mine persoana care ma sustine neconditionat si imi intelege toate starile prin care trec, dandu-mi sfaturile cele mai bune. Ea este una dintre persoanele care a reusit sa razbeasca. Este vorba despre MAMA!

Mi-am dorit atat de mult sa fiu langa ea si uite ca acum am reusit. Sunt implinita, insa nu pe deplin si ea intelege asta, suferind pentru mine, in tacere. Ma doare cand realizez ca uneori, langa acea bucurie imensa ca ma are langa ea se alătura si durerea pe care sufletul meu o simte acum, din cauza departarii de universul care m-a avut in grija timp de aproape 23 de ani.

O alta zi scursa inutil. Imposibilitatea de a te comporta normal intr-o lume noua, nu face decat sa te ajute sa meditezi la propria persoana. Zilele astea m-a tot macinat o intrebare: reprezint oare o autoritate pentru mine insumi in momentul de fata? Fiecare moment al vietii este marcat de o persoana sau mai multe. Pe langa mine s-au perindat mai multe, insa putine mi-au ramas aproape. Este adevarat ca nu fiecare a adus o schimbare vietii mele. Si sincer, nici nu as fi vrut. Însa fiecare a avut un loc intr-unul dintre miile de sertarase ale inimii mele. Si oricare dintre acesti prieteni are propria lui parere despre mine de povestit. Care dintre ele se apropie mai mult de adevar şi cat atat de sigur pot fi de obiectivitatea relatarilor lor?

Cineva, o prietena draga mie, citind ce am scris pe blog, mi-a spus ca un om ajunge sa se cunoasca dupa ce s-a lovit de foarte multe praguri si de usi inchise. Si are foarte mare dreptate! Insa pe mine ma preocupa intrebarea: oare in asemenea relatari despre mine ce

pondere are adevarul? Mereu am mers pe principiul ca adevarul este undeva la mijloc si ca pentru a-l afla trebuie sa asculti cat mai multe pareri. Dar oare adevarul meu este si al celor din jur?

Din pacate, nu toti cei care te inconjoara au ochii mintii deschisi si sunt doritori sa afle adevarul. Multi sunt doar trecatori prin viata ta, fara sa simta necesitatea de a descifra pagini paralele. Dar daca intreprindem incercarea de a cunoaste viata cuiva sa fie oare vreodata aceasta tentativa incununata de succes?